
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a declarat că urmărește cu atenție evoluțiile licitației pentru tronsonul Moțca – Târgu Frumos, parte din A8, unde întârzieri semnificative au fost provocate de o firmă care a depus două contestații declarate ulterior ca fiind neîntemeiate.
„Este inadmisibil ca proiecte esențiale pentru conectivitatea Moldovei, finanțate prin fonduri europene și prioritare în programul de guvernare, să fie oprite de acțiuni speculative, lipsite de substanță juridică. Este o realitate care afectează nu doar calendarul de implementare, ci și încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a livra proiecte majore. Am adresat o întrebare oficială Ministerului Transporturilor, solicitând măsuri concrete pentru a limita impactul acestor blocaje. Este nevoie de o reformă procedurală care să distingă între contestațiile legitime și cele abuzive, fără a compromite transparența, dar protejând interesul public. Autostrada A8 nu este un moft. Este o necesitate strategică, o promisiune pentru Moldova și un angajament pentru dezvoltare. Orice întârziere nejustificată este o frână pusă în calea modernizării, iar responsabilitatea noastră este să apărăm fiecare zi de progres.” – Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași.