
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, este noul vicepreședinte al PNL pentru Regiunea de Nord-Est, o poziție votată în unanimitate de liderii organizațiilor județene din Moldova.
Rezoluția Consiliului Național, eveniment organizat la finalul lunii trecute, a stabilit ca vicepreședinții să fie aleși după următorul algoritm: fie printr-un vot unanim la nivelul liderilor regiunii, într-o primă etapă, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, printr-un vot al reprezentanților fiecărei filiale din regiune, într-o întâlnire regională ulterioară.
În ceea ce privește Regiunea de Nord-Est, în urma întâlnirii liderilor organizațiilor liberale de aici, votul pentru mandatul de vicepreședinte a fost dat în unanimitate președintelui PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru.
“Această poziție de vicepreședinte regional al Partidului Național Liberal vine cu o responsabilitate crescută și o motivație puternică, având în vedere mandatul de reprezentare al tuturor organizațiilor liberale din zona de Nord-Est în forul de conducere al PNL. Vreau să le mulțumesc tuturor președinților de organizații liberale din regiunea de Nord-Est cât și colegilor mei din PNL Iași pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și îi asigur că voi fi în dialog permanent cu aceștia și un liant între interesele regiunii noastre și conducerea centrală a Partidului Național Liberal. Mandatul primit astăzi prin desemnare, care urmează să fie validat la Congresul Național din 12 iulie, este despre modul în care abordăm nevoile regiunii noastre, marile proiecte și prioritizarea lor, dar mai ales despre a elimina inechitățile decizionale care pot afecta zona Moldovei”, a declarat deputatul Alexandru Muraru, noul vicepreședinte desemnat al PNL pentru regiunea de Nord-Est.