Bilanțul unui an de guvernare în slujba românilor – prezentat azi la Iași

Iași · 7 Noiembrie, 2020

Sâmbătă, 7 noiembrie, a avut loc evenimentul de lansare a candidaților pe care PNL Iași îi propune pentru Parlamentul României. Pentru Camera Deputaților vor candida Muraru Iulian-Alexandru, Năcuță Sorin, Kocsis-Cristea Alexandru, Bulgaru Liviu-Gabriel, Rusu Petrică-Lucian, Minea Marius-Dănuț, Lupu Constantin-Codrin, Dănilă Georgiana-Ioana, Ursache Ștefan, Rîpanu Marius-Ionuț, Paladi Ina, Lucaci Eugenia-Cornelia, Cabalău Maria, Calance Alexandru-Bogdan, Olaru Georgeana-Lăcrămioara, iar pentru Senatul României: Scântei Laura-Iuliana, Brătescu Liviu, Cazacu Ștefan-Andrei, Boz Petru-Eduard, Bodoașcă Mihai-Claudiu, Lupu Magdalena și Dorin Mihai.

În cadrul conferinței de presă candidații au prezentat și bilanțul unui an de guvernare liberală. Alexandru Muraru a vorbit despre domeniul educației, Sorin Năcuță despre măsurile luate de guvern pentru sprijinirea economiei, Liviu Bulgaru despre realizările din agricultură, Lucian Rusu despre sectorul energetic, Liviu Brătescu despre cel cultural, iar Iuliana Scântei despre un domeniu care stă la temelia statului de drept: justiția.

Președintele PNL Iași a declarat că: „Ne-am propus să venim în fața românilor, să le spunem tuturor ce am făcut în acest an de guvernare. A fost un an pe care l-am putea caracteriza printr-o singură sintagma «un an în slujba românilor». Deși această perioadă pe care o traversăm cu toții a fost una extrem de dificilă la nivel mondial din cauza pandemiei de coronavirus, vreau să afirm și acest lucru este validat și de către cetățenii României (…), Partidul Național Liberal și Guvernul condus de Ludovic Orban și-a dus la îndeplinire obiectivele asumate prin programul de guvernare. Trebuie menționat un argument cât se poate de clar, astăzi avem un bilanț (…) care reprezintă prima etapă din programul pe care ni l-am asumat – de a dezvolta România – ”.

Printre obiectivele asumate prin programul de guvernare al executivului condus de Ludovic Orban și concretizate în ultimul an, Costel Alexe a amintit despre: eliminarea accizei la carburanți, eliminarea suprataxării contractelor de muncă part-time, a taxelor oneroase impuse băncilor și companiilor din sectorul energetic sau telecomunicații. Aceste măsuri, spune Costel Alexe, au reprezentat „o gură de oxigen pentru economia românească”.

De asemenea, „În acest an, executivul a schimbat radical paradigma economică a României: de la consumul păgubos pe care l-am resimțit cu toții în guvernarea social-democrată, la o dezvoltare prin investiții masive din fonduri guvernamentale, dar, mai ales, fonduri europene” – declară Președintele Consiliului Județean Iași.

„În acest an, principalul obiectiv a fost limitarea răspândirii COVID-19 (…). A fost anul în care Guvernul României a investit cel mai mult în sistemul de sănătate. (…) Am demarat cel mai amplu program de relansare economică – Reclădim România -, acesta l-a avut în centru pe Președintele României, Klaus Iohannis, care a reușit ca în negocierile de la Bruxelles să convingă celelalte state din cadrul Uniunii Europene să aducă acasă 80 de miliarde de euro, bani care vor fi investiți în perioada următoare în reconstrucția României.

În acest mandat, nivelul investițiilor publice a fost cel mai ridicat din ultimii 10 ani, iar acest lucru s-a putut realiza doar prin implicarea tuturor ministerelor de resort (…). În ceea ce privește județul nostru, vă spun sincer că m-am bucurat foarte mult că în acest an de zile, miniștrii au venit rând pe rând la Iași, inclusiv premierul Ludovic Orban, fiecare cu realizări, fiecare asumându-și obiective menite să continue dezvolatrea județului nostru” – a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Conferința de presă poate fi urmărită AICI.