Am lansat astăzi programul de guvernare al PNL 2021 – 2024.

Iași · 22 Noiembrie, 2020

Pentru noi, românii, este cea mai importantă perioadă pe care împreună trebuie să o traversăm, pentru că în această perioadă ne luptăm pe două fronturi.
Partidul Național Liberal luptă, pe de o parte, cu această pandemie, Covid 19 și, pe de altă parte, luptă cu PSD, cel mai toxic partid din istoria recentă a României. De un an de zile, acest virus Covid 19 ne face viața grea și, din păcate, de 30 de ani, Partidul Social Democrat otrăvește sistematic, zi de zi, întreaga țară.
Ne-am asumat guvernarea într-un moment foarte dificil pentru România și pentru întreaga lume, dar, alături de un cabinet de miniștri profesioniști, am reușit să arătăm tuturor că se poate face administrație și guvernare în această perioadă. Avem cele mai bune rezultate pe care putea să le aibă orice guvern în acest an dificil.
Pentru noi, cei din Partidul Național Liberal, autostrada Unirii este cel mai important deziderat pe care va trebui să-l înfăptuim în acest mandat. De asemenea, autostrada A7, spitalul Regional de urgență, stadionul, sala polivalentă, parcurile industriale sunt obiective care vor aduce dezvoltare județului nostru și, evident, astfel vom dezvolta România.
Momentul 6 decembrie este momentul în care cu toții va trebui să dăm speranță și încredere românilor că în următorii 4 ani putem să aducem schimbare și evoluție. Partidul Național Liberal are cel mai coerent și complet program de guvernare, axat pe dezvoltarea țării.
Dragi ieșeni, dragi români, vă invit să votați pe 6 decembrie o echipă de oameni profesioniști, cinstiți, de bună credință, onești, care vor reprezenta Iașul și România cu cinste în Parlament.