La ultima ședință de CJ, am cerut să aflăm când va fi livrat spitalul din containere pentru Covid. Ni s-a răspuns că pe 10 iunie va fi funcțional.
Astăzi e 10 iunie și nu putem discuta despre funcționarea noului spital pentru că nu a fost nici măcar livrat.

Deși acum două săptămâni pe pagina web a Consiliului Județean se anunța că spitalul mobil a venit la Iași, până în acest moment au sosit doar câteva containere. Nu ne spune nimeni nimic legat de livrare, dacă grosul containerelor au plecat, sunt pe traseu, sunt probleme birocratice sau orice alt motiv pe care să îl înțelegem și noi. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost că au apărut întarzieri din motive ‘obiective’. Exceptională comunicare. Următorul termen avansat pentru livrare este de 20 iunie. Au ajuns la vorba mea, că acest spital nu va fi operațional mai devreme de sfârșitul lunii iunie, numai că acesta este unul din cazurile în care mi-aș fi dorit ca să mă înșel.

În lipsa unei comunicări oneste, deschise, se demonstrează încă o dată că lucrurile se fac după ureche, ascunse de ochii lumii, încercând să se speculeze acest spital exclusiv politic. În aproape toate aparițiile publice pe tema spitalului mobil, prim consilierul județean pune propriul eșec pe seama altora, nevăzând bârna din ochii lui. Nu are nici până acum un plan clar de management, sau o analiză serioasă a amenințărilor la adresa acestui proiect cu variante de gestionare a lor. El a prins o idee din zbor, văzând un capital politic de care are nevoie ca de aer în perspectiva alegerilor locale și s-a aruncat cu capul inainte.

Nici caietul de sarcini nu a fost bine conceput, drept dovadă că nu erau prevăzute injectomate, absolut necesare pentru bolnavii de Covid, nu a fost gestionată bine nici procedura de achiziție, pentru că s-a pornit din start cu o comisie de analiza a ofertelor făcută fara respectarea legii, fapt care din start dinamita orice fel de finanțare nerambursabilă, nu a fost gestionată bine nici comunicarea pe acest subiect sensibil în vreme de pandemie, drept dovadă că raspunsurile sunt obținute cu cleștele și sunt laconice.

Am reintrat într-o stare de cvasi-normalitate, oamenii încep să circule, au apărut nemulțumiri manifestate public cu privire la starea proastă a drumurilor judetene, mai ales pe DJ282D, unul dintre drumurile de unde au fost luați bani pentru spital. Tot pentru Covid, au fost sacrificați și banii pentru manifestările culturale importante, Festivalul Internațional de literatură FILIT și Festivalul Internațional de Teatru pentru publicul tânar.
Trece Covidul, drumuri nu avem, cultură nu, dar nici spital. Asistam la cel mai prost scenariu care se putea întampla, avându-l ca regizor pe îl știți voi foarte bine cine!

Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =