Evenimentul: Fenechiu le-a scris lui Boc şi lui Băsescu

E-mail Print PDF
User Rating: / 0
PoorBest 

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu s-a ţinut de cuvânt şi le-a trimis ieri o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu şi liderului PD-L, Emil Boc, în care le cere acestora să recunoască faptul că nu au interesul să accepte PNL la guvernare, că nu au făcut niciodată o ofertă serioasă liberalilor în acest sens. În caz contrar, liberalul ieşean le-a cerut celor doi să prezinte public această ofertă.

Fenechiu precizează că această scrisoare deschisă, pe care a publicat-o pe blogul personal, a fost făcută în calitate de simplu membru al PNL şi ea se bazează pe opiniile multor liberali, dar şi pe ”starea de incertitudine” care a fost transmisă în spaţiul public privind eventuala intrare a PNL la guvernare. ”Nu a existat niciodată o ofertă instituţională concreta în sensul formării unui guvern de dreapta. O ofertă responsabilă ar fi trebuit fundamentată pe principii, obiective clare şi strategii de guvernare, care să pună bazele unui parteneriat real pentru scoaterea României din criza economică şi politică în care se află. Nu a fost invocat niciun temei concret pe care să se bazeze un parteneriat comun între cele doua partide, ci a fost primită doar o invitaţie din politeţe pe care, probabil, în opinia dumneavoastră, ar fi trebuit să o acceptăm din obligaţie”, susţine Fenechiu.

Nu vrea la guvernare

Vicepreşedintele liberal mai consideră că Boc şi Băsescu nu au fost niciodată interesaţi de sprijinul PNL pentru ieşirea din criză, iar scopul pentru care se dorea asocierea liberalilor la guvernare era acela de a-şi acoperi ”neputinţa”. ”Am afirmat în mai multe ocazii că, în general, incompetenţii îşi acoperă neputinţa cu motive. Motivul invocat la începutul anului 2009 a fost greaua moştenire a guvernării liberale. Se pare că motivul invocat în 2010 pentru a masca o guvernare dezastruoasă îl reprezintă refuzul PNL de a intra la guvernare. Indiferent ce se întâmplă, se pare că tot liberalii sunt vinovaţi”, mai arată Fenechiu.

Nu în ultimul rând, liderul liberalilor ieşeni crede că a fost acuzat pe nedrept atunci când s-a spus despre el că a negociat intrarea PNL guvernare chiar şi când structura noului executiv era deja stabilită. ”Vă invit să vă asumaţi guvernarea în forma pe care aţi ales-o şi să lăsaţi PNL să se preocupe de activitatea sa de partid de opoziţie, situaţie pe care nu doresc sub nicio formă să o influenţez”, a precizat Relu Fenechiu.

Are acordul lui Antonescu

După criticile formulate la propria adresă în ziua precedentă, la anunţul intenţiei de a le scrie preşedintelui şi premierului, deputatul ieşean a declarat ieri că în acest demers a cerut acordul liderului PNL, Crin Antonescu. ”Nu m-am consultat în ceea ce priveşte conţinutul scrisorii, i-am cerut voie preşedintelui Crin Antonescu să trimit această scrisoare pentru că, dincolo de toate, fac parte dintr-un partid şi ştiu ce înseamnă disciplina unui partid”, a spus Fenechiu.

Adomniţei îi ia apărarea

În calitate de preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, deputatul Cristian Adomniţei a sărit ieri în ajutorul şefului său direct pe linie de partid, afirmând că poziţia acestuia nu trebuie interpretată ca o revoltă, ci doar ca o provocare adresată democrat-liberalilor. ”Afirmaţiile lui Relu Fenechiu au fost făcute în contextul în care s-a săturat de declaraţiile făcute de cei de la PD-L, potrivit cărora ei doresc o guvernare de dreapta. Or, ei niciodată nu au venit în întâmpinarea unei astfel de dorinţe. PNL a cerut nişte garanţii pentru intrarea la guvernare, dar nu a primit niciodată răspuns”, crede Adomniţei. Cât priveşte criticile la adresa conducerii partidului formulate de Valerian Sălăvăstru, secretarul general al filialei liberale, Adomniţei s-a rezumat să spună că acesta reprezintă ”cel mai notoriu caz de discriminare pozitivă din PNL”.

Stavarache rămâne critic

În schimb, primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, şi-a păstrat ieri tonul critic la adresa liderului PNL Iaşi, considerând iniţiativa acestuia drept ”o acţiune precipitată, fără motiv, şi având ceva nuanţe de incorectitudine faţă de PNL”. ”Ca un liberal autentic, consider că libertatea de exprimare este fundamentală, dar, totodată, cred că orice poziţie trebuie mai întâi discută în cadrul partidului. Colegul Relu Fenechiu a etalat o acţiune precipitată şi având ceva nuanţe de incorectitudine, de vreme ce şi-a expus, mai întâi, public proiectul său, eludând o discuţie în cadrul conducerii PNL din care, în fond, face parte”, a spus Romeo Stavarache. Acesta spune că nu cunoaşte, încă, motivele care l-au împins pe Fenechiu la o asemenea acţiune, dar se arată încrezător, în continuare, ”în buna sa credinţă”.

”Nu consider, deocamdată, că ar fi vrut să facă un rău PNL, ci, mai degrabă, să etaleze o anumită nelinişte personală ce îl frământă”, a declarat Stavarache, fost şef al campaniei pentru prezidenţiale pentru Crin Antonescu. (Nelu Păunescu)

Sursa: Evenimentul

Last Updated ( Tuesday, 12 January 2010 17:55 )  

widget_rightbanner_tnl sigla_csl

Video Channel

Parlamentarii ieseni voteaza "PENTRU"

Logare

Abonare Newsletter




PNL Stiri

Voteaza

De unde te informezi, cel mai des, asupra vietii politice din Iasi.