PNL Iaşi a depus, joi, o plângere la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) în care acuză că afişele care conţin îndemnul lui Traian Băsescu ca electoratul să se prezintă la referendum încalcă Legea 370/2004, privind alegerea preşedintelui României, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit liberalilor, legea prevede că locurile speciale de afişaj sunt destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, iar pe aceste panouri nu pot fi amplasate materiale de altă natură, precum cele destinate campaniei pentru referendum.
În plângerea depusă la BEJ, liberalii subliniază că în localităţile din judeţul Iaşi susţinătorii lui Traian Băsescu au afişat astfel de materiale, cu mesajul "Hai la referendum" şi menţiunea "471 -> 300".
În plus, PNL susţine că afişele în cauză încalcă şi prevederile Codului de bune practici privind referendumul, adoptat de Comisia de la Veneţia în perioada 2005 - 2007, unde se afirmă, la art. 3.1, că autorităţile administraţiei publice trebuie să-şi respecte obligaţia de neutralitate şi nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală.
"Faptul că Traian Băsescu apare în dublă ipostază, atât în calitate de candidat pentru alegerile prezidenţiale, dar şi în calitate de preşedinte în exerciţiu – iniţiator şi susţinător al referendumului este de natură să îi aducă un avantaj în comparaţie cu ceilalţi candidaţi. Materialele utilizate în campania pentru referendum trebuie să vizeze obiectul şi efectele pe care acesta le produce şi nu persoana preşedintelui României sau a candidatului în alegeri - Traian Băsescu", se arată în plângerea PNL Iaşi, semnată de şeful filialei, deputatul Relu Fenechiu.
Liberalii au subliniat că art. 19, alin. 3 din legea 370/2004 face referire "în mod imperativ" la faptul că panourile "pot fi folosite numai de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus".
În consecinţă, PNL solicită BEJ să dispună îndepărtarea de pe panourile electorale a afişelor reprezentându-l pe Traian Băsescu, destinate campaniei pentru referendum.
Şeful de campanie a PNL Iaşi, Valerian Sălăvăstru, a precizat că liberalii ieşenii îndeamnă atât toate filialele PNL din ţară, cât şi conducerea centrală a partidului să depună plângeri asemănătoare la birourile electorale.
| < Prev | Next > |
|---|














