PNL Iasi in Presa

Invitatie la conferinta de presa -06.07.2010, orele 13.00

E-mail Print PDF

PNL Iasi are plăcerea de a vă invita să participati la conferinta de presă sustinută de dl. vicepreşedinte al PNL Iaşi, Victor Chirilă, în data de 06.07.2010 începând cu orele 13.00 la sediul PNL Iaşi.

 

Biroul de Presa

Last Updated ( Monday, 05 July 2010 18:07 )
 

Evenimentul: Peste 20.000 de ieşeni au semnat petiţia anti-Guvern a PNL Iaşi

E-mail Print PDF

Peste 20.000 de ieşeni au semnat petiţia PNL Iaşi împotriva măsurilor anti-criză. Acţiunea a avut ca scop determinarea parlamentarilor PD-L de Iaşi de vota în favoarea moţiunii de cenzură. În numai 5 zile cât au fost pe teren, voluntarii noştri au strâns, de la ieşeni, peste 20.000 de semnături.Înainte de dezbaterea moţiunii, le voi înmâna aceste semnături destinatarilor într-un gest simbolic, care le va spune celor de la Putere că un vot împotriva moţiunii înseamnă un vot împotriva ieşenilor”, a declarat deputatul Relu Fenechiu, preşedintele PNL Iaşi. (Marius Pârciu)

 

„Parlamentari din municipiul Iaşi nu au primit mandat de la alegători să mai sprijine actualul Guvern”Relu Fenechiu, preşedintele PNL Iaşi

 

Sursa: Evenimentul

Last Updated ( Tuesday, 15 June 2010 07:04 )
 

AGERPRES: Tineretul liberal dezaprobă decizia Guvernului de a diminua contribuţia la pensiile private

E-mail Print PDF

Tineretul liberal dezaprobă decizia Guvernului de a diminua contribuţia la pensiile private (AGERPRES)

Tinerii liberali ieşeni dezaprobă intenţia Guvernul de a reduce nivelul contribuţiei plătite de angajaţi la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) de la 2,5% din salariul brut lunar la 0,5%, în următorii doi ani.

În opinia preşedintelui TNL Iaşi, Costel Alexe, o asemenea măsură este complet ''nelegitimă'' şi atacă direct viitorul tinerilor contribuabili, al căror fond de pensii private va scădea semnificativ.

Potrivit acestuia, statul nu are niciun drept să ia din pensiile private şi de aceea TNL Iaşi va iniţia o petiţie online pentru a mobiliza tinerii să se opună acestui demers.

''Statul a dovedit de-a lungul acestei guvernări că nu are capacitatea de a gestiona resursele financiare din bugetul ţării, iar această decizie nu face decât să ia încă o parte mare din banii contribuabililor, pe lângă salariile şi pensiile deja tăiate, pentru a-şi acoperi greşelile imense din activitatea acestor oameni politici. Acest act nedrept nu va rămâne fără reacţie din partea noastră. Vom iniţia o petiţie online pentru a mobiliza tinerii care astăzi speră că pensiile lor nu vor depinde de capriciile statului'', a declarat, joi, preşedintele TNL Iaşi.

Last Updated ( Friday, 21 May 2010 05:53 )
 

Evenimentul: Liberalii ieşeni şi-au stabilit „guvernul” local

E-mail Print PDF

În şedinţa Biroului Politic Judeţean de la sfârşitul săptămânii trecute, PNL Iaşi şi-a stabilit coordonatorii celor 15 comisii de specialitate ale PNL la nivelul judeţului.

Aceştia vor avea ca principal obiectiv organizarea la nivelul filialei judeţene a echipelor de experţi care vor participa la lucrările Comisiilor de Specialitate naţionale ale PNL.

Astfel, Anton Doboşeste coordonatorul Comisiei Buget-Finanţe, Anghel Ficu - al Comisiei pentru Economie şi mediul de afaceri, Marius Bodea - Administraţie şi interne, ţie, Camelia Gavrilă - Educaţie, Radu Terinte - Sănătate, Constantin Chirilă - Agricultură şi dezvoltare rurală, Traian Dobre - Mediu, Mugur Cozmanciuc - Apărare şi securitate, Cătălin Turliuc - Relaţii externe şi Alina Hăilă - afaceri europene.

„Am încredere în proiectul comisiilor naţionale de specialitate şi am convingerea că liberalii ieşenii vor contribui la crearea unei alternative liberale la actuala guvernare haotică”, a declarat deputatul Relu Fenechiu, preşedintele PNL Iaşi.

La nivel naţional, proiectul Comisiilor de specialitate e coordonat de vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian. Acesta conduce şi Comisia pentru economie, iar Relu Fenechiu pe cea pentru infrastructură. (Marius Pârciu)

Sursa: Evenimentul
Last Updated ( Tuesday, 11 May 2010 05:41 )
 

Evenimentul: Fenechiu acuză haosul instaurat de Băsescu

E-mail Print PDF

Preşedintele filialei ieşene a PNL, deputatul Relu Fenechiu, consideră că direcţia în care se îndreaptă România este „complet greşită”, iar prin ultimul său discurs public preşedintele Traian Băsescu a recunoscut public eşecul guvernării PD-L.

„Măsurile anunţate de Traian Băsescu aruncă România în cel mai groaznic haos. Traian Băsescu propune tuturor bugetarilor să câştige trei sferturi din cât câştigau până acum, dar eu vă garantez că nu este totul”, a opinat deputatul ieşean.

În opinia liberalului, simpla diminuare a cheltuielilor salariale nu va însemna decât scăderea şi mai mare a puterii de cumpărare şi, implicit, a consumului. „Dacă acest guvern rămâne la conducerea României, peste un an sau chiar mai puţin vom ajunge să luăm din nou măsuri de reducere a veniturilor. Eu am dat de mai multe ori exemple: într-o companie în care presupunem că ai venituri de 100.000 de lei şi cheltuieli de 90.000, câştigi, normal, 10.000 de lei. Dacă, la un moment dat, reduci cheltuielile, dar veniturile îţi scad considerabil, ajungi să nu mai câştigi nimic şi asta este reţeta clară a falimentului”, a explicat Fenechiu.

 

„Dacă acest guvern rămâne, peste puţin timp vom ajunge să luăm din nou măsuri de reducere a veniturilor”- Relu Fenechiu, deputat PNL de Iaşi

Publicat in data de10.05.2010

Sursa: Evenimentul

Last Updated ( Monday, 10 May 2010 05:45 )
 
  • «
  •  Start 
  •  Prev 
  •  1 
  •  2 
  •  3 
  •  4 
  •  5 
  •  6 
  •  7 
  •  8 
  •  Next 
  •  End 
  • »
Page 1 of 8

widget_rightbanner_tnl sigla_csl

Video Channel

Parlamentarii ieseni voteaza "PENTRU"

Logare

Abonare Newsletter




PNL Stiri

Voteaza

De unde te informezi, cel mai des, asupra vietii politice din Iasi.