Amendamentele la Legea Bugetului de Stat pe 2010 propuse de parlamentarii PNL Iasi

E-mail Print PDF
User Rating: / 0
PoorBest 

Începând cu data de 11 ianuarie 2010, Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate pentru dezbaterea proiectului Legii Bugetului de Stat şi a proiectului Legii Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2010. Conform calendarului aprobat de Birourile Permanente Reunite, în perioada 5 – 7 ianuarie 2010 s-au putut depune amendamente la comisiile de specialitate şi la Comisiile de Buget din cele două Camere pentru legea Bugetului de Stat pe anul 2010.

Vă transmitem ataşat amendamentele depuse de domnul deputat Relu Fenechiu la Legea Bugetului de Stat pe anul 2010.

Prin amendamentele depuse se solicită alocarea unor fonduri suplimentare pentru finalizarea unor obiective de investiţii de interes naţional, judeţean, cât şi la nivelul municipiului Iaşi.

La nivelul municipiului Iaşi, amendamentele depuse propun suplimentarea fondurilor alocate centurii de ocolire, modernizarea drumurilor naţionale DN24 şi DN 28, programul de reabilitare termică a clădirilor de pe raza municipiului, reabilitarea clădirii viitorului Muzeu Municipal Iaşi, construirea unui sediu al TVR Iaşi, construirea unui bazin de înot şi a unor noi blocuri de locuinţe tip A.N.L. şi locuinţe sociale. Un amendament foarte important este acela prin care se solicită suplimentarea bugetului Consiliului Judeţean Iaşi pentru construcţia pistei aeroportului Iaşi, obiectiv de importanţă majoră pentru întreaga regiune.

Amendamentele formulate pentru obiectivele de investiţii la nivelul judeţului Iaşi propun alocarea sau suplimentarea fondurilor repartizate următoarelor categorii de investiţii pentru localităţile din judeţ : reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale, finalizarea lucrărilor de construcţie şi de reparaţii capitale la unităţile de învăţământ, construirea unor baze sportive, finanţarea programelor incluse în Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, amenajarea unor parcuri, extinderea reţelei de alimentare cu gaze naturale, reabilitarea sistemelor de apă şi canalizare.

La nivel naţional şi regional, printre obiectivele pentru care se solicită alocări şi suplimentări se regăsesc următoarele : autostrada Braşov – Cluj – Borş, autostrada Iaşi – Târgu Mureş, Spitalul Universitar Regional de Urgenţă Iaşi.

Totodată, domnul Relu Fenechiu a solicitat includerea în textul Legii Bugetului de Stat pe anul 2010 a unor principii clare de cheltuire a fondurilor alocate administraţiilor publice locale precum şi alocarea fondurilor pentru proiectele de mediu, în ordinea în care acestea au fost aprobate, pentru a evita orice intervenţii politice în acest sens.

1. Amendamente Relu Fenechiu

2. Amendamente Relu Fenechiu si Varujan Vosganian - investitii publice

3. Amendamente Relu Fenechiu, Varujan Vosganian, Cristian Adomnitei - proiecte Mun. Iasi

4. Amendamente Relu Fenechiu, Cristian Adomnitei, Anghel Stanciu, Varujan Vosganian - Aeroportul Iasi

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
micsoreaza | mareste

busy
Last Updated ( Friday, 08 January 2010 07:01 )  

widget_rightbanner_tnl sigla_csl

Video Channel

Parlamentarii ieseni voteaza "PENTRU"

Logare

Abonare Newsletter




PNL Stiri

Voteaza

De unde te informezi, cel mai des, asupra vietii politice din Iasi.


 

Meniu Publisher