Liviu Brătescu, noul membru în Consiliul de Administraţie al TVR din partea PNL

Liviu Brătescu, prim vicepreședinte PNL Iași și președinte al Comisiei Naționale de Cultură Culte și minorități din cadrul PNL a devenit membru în Consiliul de Administraţie al TVR în urma votului acordat ieri în plenul reunit al Parlamentului.

”Din păcate, TVR este o instituţie care se confruntă cu multe probleme interne şi de audienţă de prea mulţi ani, iar desfiinţarea taxei TV şi finanţarea televiziunii publice direct din Bugetul de Stat au vulnerabilizat-o şi mai mult sub raportul libertăţii editoriale.

Promisiunea mea, la început de mandat, este aceea că voi fi un partener al societăţii civile şi al opiniei publice în general şi voi face toate eforturile pentru ca discuţiile şi deciziile luate în cadrul CA al TVR să fie cât mai transparente şi să repecte interesul suveran al publicului pe care instituţia trebuie să îl servească.

Nu va fi un mandat uşor având în vedere „despotismul“ cu care alianţa PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, înţelege să îşi exercite puterea. Sper ca în cadrul CA al TVR reprezentanţii partidelor de la putere să se comporte altfel decât în Parlament sau în alte structuri cu reprezentare politică şi să garanteze independenţa serviciului public de televiziune.

Doresc să le mulţumesc pentru încredere tuturor colegilor care m-au susţinut!” a declarat Liviu Brătescu.

Departamentul de Comunicare PNL Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *