Vești bune pentru cel mai important proiect de infrastructură locală: s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Obiectivul 3 al Variantei Ocolitoare a Municipiului Iași.

Începută în 2008, dată în folosință parțial în decembrie 2012, Centura Iașului a fost blocată timp de 5 ani din lipsa finanțării guvernamentale, dar și a orgoliilor politice, liderii politici locali fiind mult mai preocupați de conservarea propriilor funcții decât de interesele celor peste 500.000 de beneficiari, cu reședința în Municipiul Iași, sau în comunele limitrofe.

Am avut discuții atât cu domnul Lucian Sova, Ministrul Transporturilor, cât și cu domnul Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi și mă bucur să văd că lucrurile s-au dezmorțit, au început să intre pe un făgaș normal, iar la nivel de minister deja s-a aprobat actualizarea devizului general pentru Obiectivul 3, Varianta trafic greu, respectiv sectorul Selgros- Bld. Poitiers- Str. Trei Fântâni, intersecție DN 28 Iași-Albița.

Următoarea etapă procedurală este ca acest obiectiv să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern, găsită sursa de finanțare și implementat calendarul propus de ministerul de resort:

  • Lansare procedură achiziție Proiectare și Execuție – martie 2018
  • Semnare Contract Proiectare și Execuție             – iulie 2018
  • Proiectare și Execuție (36 luni)                     – iulie 2021
  • Perioada de Garanție (60 luni)             – iulie 2027

Sunt cele mai clare progrese înregistrate în ultimii 5 ani și este păcat ca orgoliile politice să pună bețe în roate celui mai important proiect local, un proiect ce ar rezolva câteva probleme urgente cu care se confruntă Municipiul Iași:

  • Reducerea poluării și astfel am ridica monitorizarea Comisiei Europene, care a declanșat procedura de infringement pe poluare;
  • Devierea traficul greu, transfrontalier care tranzitează sau intersectează orașul din și spre Republica Moldova și Ucraina.
  • Modernizarea unei infrastructuri rutiere depașite pentru un municipiu de talia Iașului, cu un număr tot mai mare de mașini înmatriculate și totodată cu un volum ridicat al celor care tranzitează orașul
  • Atragerea investitorilor și dezvoltarea zonei metropolitatane, un beneficiu atât pentru municipiul reședință de județ, cât și pentru dezvoltarea comunele vecine

Ne aflăm astăzi în situația în care Iașul este presat din toate părțile pentru a rezolva problema infrastructurii rutiere și doar consensul autorităților locale și efortul comun pot asigura presiunea necesară pentru ca aceste obiective să fie introduse urgent pe agenda Guvernului și găsită finanțarea!

Reiau apelul și rugămintea către Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași, către Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași si catre Marian Șerbescu, Prefectul Județului Iași de a accelera lucrurile și îi asigur totodată că atât timp cât interesele ieșenilor sunt prioritare vor găsi  în Partidul National Liberal un partener!

Vremea ctitoriilor, a orgoliilor mărunte și războaielor surde a trecut și trebuie să înțelegem cu toții că Iașul Merită Mai Mult, ieșenii ne-au învestit cu încredere pentru a le reprezenta interesele onest, iar dezvoltarea infrastructurii rutiere este o prioritate locală!

Deputat  Costel Alexe,

Preşedinte PNL Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *