Romeo Vatra 1

Dezvoltarea economică a județului Iași reprezintă prima prioritate pentru consilierii judeteni ai PNL Iași. În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de astăzi, consilierii PNL au apreciat ca pe un moment important depășirea stadiului de obținere avize pentru Parcul Industrial de la Lețcani și intrarea în linie dreaptă cu realizarea proiectului tehnic.

Pentru că etapa de avizare durează foarte mult, liderul de grup al consilierilor liberali, Romeo Vatră, a cerut identificarea altor loturi de teren pe care Consiliul Județean să construiască noi parcuri industriale, În acest sens, liberalii au fost de acord cu propunerea executivului privind inițiativa de preluare de la Autoritatea de Administrare a Activelor Statului a unor active excedentare ale SC Fortus SA în vederea înființării unui nou parc industrial, aceasta fiind în fapt o continuare a inițiativei demarată de PNL în perioada când a avut conducerea Consiliului Județean Iași

„Este de dorit să avem mai multe parcuri industriale, acest lucru îl tot repet incepând cu anul 2011 când am prevăzut importanța acestor parcuri pentru reindustrializarea Iașului în Programul Liberal de Guvernare Locală. Acum în România există peste 100 de parcuri industriale și logistice, dar în Iaşi autoritățile abia acum au deschis ochii și au descoperit oportunitățile pe care le oferă pentru economia locală și regională. Parcul industrial de la Miroslava are peste 50% din capacitate ocupată, cu toate că acest parc încă nu și-a deschis porțile. Iașul nu și-a atins încă potențialul industrial pe care îl poate avea.” a declarat liderul consilierilor județeni ai PNL Iași, dl. Romeo Vatră.

Departamentul de comunicare al PNL Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *